Smiley este în culmea fericirii de când a devenit tătic pentru prima oară. Artistul nu a crezut că poate să trăiască asemenea sentimente puternice și a transmis un mesaj emoționant, pe contul său de Instagram, pentru minunea din viața lui.
Marți, 9 martie, Gina Pistol a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Micuța a avut 51 de centimetri și 3,200 kilograme. Câteva zile mai târziu, cele două au fost externate, iar Smiley și-a intrat în rolul de tătic și face tot posibilul să-și răsfețe fetele.
Fericirea pe care o resimte nu are termen de comparație, iar artistul a postat pe contul său de Instagram un mesaj emoționant pentru fetița lui. Smiley a publicat câteva versuri din noua melodie lansată pentru fiica sa, iar mesajul i-a copleșit pe fani.
”Sunt îndrăgostit iremediabil”, a scris Smiley.
La trei zile după ce a devenit tătic pentru prima oară, Smiley a lansat piesa și videoclipul dedicate fetiței sale. “Până la tine nu credeam/ În dragostea promisă stelei sau în zodiac, / Dar visele te prevesteau/ Și vocile din capul meu îmi repetau / Că o privire va fi de ajuns, / Că tu îmi vei da tot ce n-am avut / Că o să iei tot din ce sunt și o să mă faci mai mult”, sunt câteva dintre versurile compuse de artist special pentru minunea din viața sa.
La o zi de la lansarea melodiei ”Până la tine”, Gina Pistol le-a împărtășit fanilor emoția și bucuria pe care le resimte în această perioadă. Vedeta a fost impresionată până la lacrimi de gestul pe care l-a făcut tatăl fetiței sale. (CITEȘTE ȘI: CINE ÎI AJUTĂ PE GINA PISTOL ȘI SMILEY LA CREȘTEREA BEBELUȘEI. CÂNTĂREȚUL A LUAT MĂSURI DIN PRIMELE ZILE)